Sfântul Iosif de la Partoş

La solicitarea conducerii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Şi-a dat binecuvântarea ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş să fie desemnat patronul spiritual al pompierilor români, cu prăznuire la 15 septembrie. Sfântul Ierarh Iosif de la Partoş este sfânt naţional, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1956 ca făcător de minuni, cu sfinte moaşte păstrate în Catedrala Ortodoxă din Timişoara, fiind legat strâns de instituţia pompierilor dinţara noastră prin minunile sale, între care şi salvarea oraşului Timişoara de la distrugerea prin incendiu, fapt petrecut în timpul păstoririi sale ca mitropolit al Banatului (1650 - 1653).

Născut în anul 1568, în localitatea Răguza din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatice, Iosif - pe numele lui de botez Iacob - era fiul unei familii de ortodocşi vlahi. Tatăl său, negustor, transporta mărfuri pe Dunăre, Marea Neagră, Mediterană, Adriatică. După moartea tatălui, familia se mută la un frate al mamei , în Orhida, unde Iacob învaţă carte şi unde, la 15 ani, intră în mănăstirea Maica Domnului. După 5 ani de învăţătură duhovnicească pleacă la muntele Athos, intrând la Mănăstirea Pantocrator, unde urcă treptele desăvârşirii şi primeşte haina monahală sub numele de Iosif. Tânărul schimonah, sârguincios, cunoştea, pe lângă limba maternă, alte câteva limbi - greaca, slavona, turca - stăpânind cu pricepere pătrunderea slovelor sfinte. Hărăzit cu darul facerii de minuni, Iosif vindeca pe bătrânii călugări ai Sfântului Munte, fiind purtat în acest scop prin mănăstirile de la Hilandar, Vatoped, prin alte schituri şi chilii.

La cererea patriarhului Constantin, Iosif este trimis egumen la marea larvă (mănăstire) a Sfântului Ştefan de la Adrianopole, unde contribuie la reorganizarea şi punerea în orânduială a aşezământului. Fiindu-i apreciate calităţile de bun conducător, este pus să păstorească marea larvă românească de la Cutlumas, veche ctitorie a voivodului Vlaicu-Vodă, înzestrată de Matei Basarab şi Vasile Lupu şi locuită de moldoveni,transilvăneni, bănăţeni şi munteni. Ajuns la o vârstă înaintată, Iosif se retrage la mănăstirea Vatoped,de unde, la 1650, este hirotonisit arhiereu şi ridicat la rangul de Mitropolit al Ţării Banatului. Punând suflet şi dragoste în toată munca sa, Iosif reorganizează mitropolia, întemeiază şcoli pentru pregătirea preoţilor, înalţă altare, ajută mănădtirile şi parohiile bănăţene, fiind un bun păstor al credincioşilor creştini.

În acea vreme, se spune că, fiind odată partea de apus a Timişoarei cuprinsă de un foc groaznic ce mistuia casele oamenilor şi ameninţa să se întindă în tot oraşul, Iosif, iewşind în faţa bisericii cu Sfintele Taine în mţnă şi rugându-se cu lacrimi a fost ascultat de Dumnezeu, care a trimis o ploaie puternică ce a stins focul, scăpând astfel oamenii şi aşezarea de acel mare pericol. Îngreunat de povara bătrâneţii, Iosif se retrage la Mănăstirea Partoş, unde după trei ani, în 1656, trece în lumea celor drepţi, la vârsta de 88 de ani. Tradiţia spune că, în clipa dormirii sale, clopotele mănăstirii au început să bată vestind plecarea sfântului.

Trupul i-a fost aşezat într-un mormânt zidit în naosul bisericiimănăstireşti, unde o mulţime de oameni au vegheat la căpătâiul său. Trei sute de ani mai târziu, în dumunica de 7 octombrie, moaştele sale au fost mutate în catedrala Mitropoliei timişorebne, sfântul valah fiind canonizat şi înscris în calendarul creştin ortodox la data de 15 septembrie. Trăim cu nădejdea că Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, patronul spiritual al pompierilor, va aduce spor duhovnicesc şi revărsarea darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui comun.